Mara a ridicat harta ruptă spre lumină, cu cheia de alamă în cealaltă mână. De cealaltă parte a apei, ușa rămăsese întredeschisă cât un deget.
„Atunci cine a făcut semnul?”
„Adu cheia”, a strigat o voce prin deschizătura îngustă.
În deschizătură a apărut o creastă roșie ca jarul, apoi o haină albă. „Cindryven. Îți pot arăta.”
Neruvon și-a ținut flancul lipit de lanț. Bridovar a încercat podul reașezat și a traversat cu Mara și călătorul. În urma lor, făptura a rămas pe platformă.
Cindryven a deschis ușa abia când au ajuns toți trei. Înăuntru se afla un banc de lucru, acoperit cu tipare de lut și pilitură de alamă.
Mara a așezat cheia și harta ruptă, apoi a întins haina udă lângă ele. Cindryven a comparat semnul cusut cu cel întors invers de pe hârtie.
Cindryven a scos dintr-un sertar un sigiliu de alamă. Semnul de pe el se potrivea cu cel cusut. Apăsat în lut, lăsa semnul inversat de pe hartă.
„Cineva a copiat o amprentă”, a spus Cindryven, întorcând hârtia lângă lut. „Nu semnul original al topografului.”
Mara a întors hârtia. „De ce ar lăsa-o lângă o cheie?”
Cindryven a ridicat cheia spre lampă. Ultima crestătură abia fusese începută.
„N-au terminat-o niciodată.”
Cindryven a luat dintr-un cârlig o cheie identică. Ultima ei crestătură era adâncă și tăiată curat.
„Ce deschide?”, a întrebat călătorul.
Cindryven a arătat spre un dulap de fier de sub banc. Lângă el fusese spart un tipar de lut. O jumătate lipsea.
Bridovar și-a coborât felinarul. Pe jumătatea rămasă, Mara a recunoscut conturul cheii de alamă.
Înainte ca Cindryven să ajungă la încuietoare, ceva a scrâșnit în dulap.
Cindryven a pus jos ambele chei.
Mânerul a început să se rotească.